0

Avantajele tunderii câinelui în timpul verii

        Pe timpul verii și cățeii suferă din cauza căldurii. Principala cauză a „suferinței”a  acestora o reprezintă blana deasă și lungă.
        Pentru a-i face fericiți pe amicii noștri patrupezi în anotimpurile călduroase trebuie acordată o deosebită importanță igienei blănii .Astfel tunderea blănii este cea mai bună decizie care poate fi luată în special, în cazul cățeilor cu păr lung pentru a-i ajuta să se răcorească mult mai ușor.
Avantajele tunderii căinelui sunt:
– Căinele se răcorește mai ușor în timpul caniculei
– Facilitate în toaletarea blănii căinelui
– Previne încâlcirea părului și formarea smocurilor
– Se pot observa mai ușor paraziții externi în părul scurt
– Se previne apariția ciupercilor și diverselor dermatite pe piele, care apar când umiditatea în blană e crescută.
– La câinii care iubesc apa le este mai ușor să înoate și să se usuce ulterior
– Pentru a reduce năpîrlirea și căderea părului ce cauzează disconfort
– Pentru a obține o înfățișare cît mai estetică a câinelui, mai ales la rasele care au un anumit standard referitor la aspectul blănii.
Imagine

 

0

Masuri profilactice in cazul intepaturii de albine

Primul ajutor in cazul înțepăturii de albine 

albina_intepatura_ac_probabilitate_venin_rana

Primele măsuri pe care le luăm în  cazul întepaturii de albină sau viespe sunt :

1 . Îndepărtarea imediată a acelor care au rămas înfipte în piele (mai ales dupa înțepăturile albinelor).  Nu se recomandă apucarea acului sau insectei cu degetele, acest lucru determinând o compresie pe glandele producătoare de venin ale albinei și va înrăutăți situația.

2.Pentru a reduce durerea se poate aplica imediat pe zona afectata o compresa/tifon îmbibata cu otet diluat cu apa (în cazul întepaturii provocate de viespe) sau în bicarbonat de sodiu dizolvat în apa (în cazul întepaturii provocate de albina).  Aplicarea de comprese cu gheață pe zona afectată poate ameliora suferința. Aceasta metodă terapeutică are atât efect antiinflamator cât si analgezic; compresele pot fi menținute aproximativ 20 de minute în același loc, frecvența aplicării depinzând de intensitatea simptomelor (compresele pot fi aplicate chiar și din oră în oră, dacă este necesar).Se poate folosi și tinctură de propolis cu alcool. Un procedeu practic este frecționarea locului întepat cu frunze de pătrunjel sau de pătlagina , cu praf de cretă, apoi se aplică pe lama rece unui cuțit pe locul înțepat, compresie cu infuzie de flori de tei, cu felii de cartofi cruzi sau lamâie care se aplică și se lasă pe locul înțepat.
Este indicată, eventual și aplicarea unor creme cu conținut steroid sau măcar a unei pungi cu gheață, local, pentru încetinirea absorbției veninului.

3. Administrarea unor medicamente cu efect antihistaminic (dacă simptomele o impun și dacă pacientul are la îndemână), cum ar fi difenhidramina sau loratadina (antialergic nonsedativ), administrarea, în scop analgezic, de ibuprofen .

4. Curățarea și igienizarea corespunzătoare a zonei afectate folosind apă și săpun, apoi

5. Aplicarea locala a unui unguent pe baza de antibiotic cu spectru larg .

Întepaturile cele mai periculoase sunt în zona capului (gât, fata, gura, ochi) întrucât provoaca dificultati de deglutitie, respiratie sau vedere, umflatura (edemul) putând produce astuparea cailor respiratorii, provocând asfixie.

În cazul oricarei întepături care determină o umflare a zonei afectate, mâncărimi care nu cedează la nici un tratament local sau semne de infecție (înroșire si fierbințeală), este necesar un consult medical. În funcție de gravitatea întepăturii sunt indicate diverse substanțe antihistamice și vizita la medic.

 

 

0

CANARUL -muzica si culoare

Canarul – muzică şi culoare

 

 images

Canarii sînt printre cele mai întîlnite păsări de apartament, fiind preferaţi datorită cîntecului lor. Aceste păsări nu au nevoie de mult spaţiu şi se adaptează uşor. Canarul domestic este un descendent al celui sălbatic, identificat în Insulele Canare şi Azore şi importat în Spania începînd cu anul 1478. Mai tîrziu, minerii germani din munţii Hanz au început să-i folosească pentru detectarea gazelor toxice din minele de cărbuni. Dacă păsările, mult mai sensibile la prezenţa gazelor decît oamenii, mureau, era un semn foarte clar că mina trebuie evacuată.

     Aceste păsări sînt împărţite în două grupe, după culoarea penajului: unii au fondul galben sau alb, iar al celorlalţi este portocaliu, nuanţele putînd merge pînă la cele roşietice.

Cînd cumpăraţi un canar, căutaţi o pasăre vioaie, cu penaj moale şi strălucitor, cu ochii sclipitori. Prindeţi canarul şi ţineţi-l în palmă ca să-i pipăiţi osul pieptului – dacă acesta este proeminent, este posibil ca pasărea să fie prea slabă. Duceţi pasărea la ureche, iar dacă auziţi sunete asemănătoare unui clinchet, este posibil să sufere de o afecţiune respiratorie. O pasăre bolnavă (în special cele care au afecţiuni infecto-contagioase şi pulmonare) are penajul înfoiat, lipsit de luciu, are tendinţa de izolare, preferă zonele cu obscuritate, are pleoapele semideschise şi refuză hrana.

Pentru hrana canarilor se găsesc în comerţ multe preparate, majoritatea fiind amestecuri (după diferite reţete) de seminţe de mei, rapiţă, mac, în. Le plac şi feliile subţiri de măr, varză, salată verde, codiţele proaspete de păpădie şi frunzele de măcriş. Le plac foarte mult şi seminţele de floarea-soarelui, însă nu trebuie să mănînce prea multe, deoarece se vor îngrăşa. Pentru a le înmuia coaja, seminţele de floarea-soarelui ori boabele de grîu sau porumb trebuie ţinute o noapte în apă, în frigider. Le mai pot fi oferite şi firimituri de pîine de grîu. Nu trebuie să lipsească din alimentaţie făina de oase, iar digestia trebuie să fie ajutată cu granule de nisip, pe care canarul le va ciuguli dintr-o cutiuţă aşezată în colivie. Se poate presăra nisipul în colivie.    Pentru canarii tineri sau pentru cei care se împerechează sînt recomandate brînza de vaci, ouăle fierte, tăiate mărunt şi amestecate cu morcov ras. Cînd pasărea are o dietă strict pe bază de seminţe, este necesar un supliment de vitamine. Acestea pot fi puse şi în apă, dar vasul trebuie spălat zilnic, pentru a împiedica dezvoltarea bacteriilor. Păsările trebuie să aibă apă proaspătă şi există riscul să moară, dacă apa nu este schimbată în 24 de ore.

Deşi sînt mici, canarilor le trebuie un spaţiu de mişcare foarte mare. De aceea, colivia va trebui să aibă cel puţin două stinghii, suficient de depărtate pentru ca pasărea să poată zburda printre ele. Deoarece le place foarte mult să facă baie, în colivie pot fi puse vase mici cu apă. Oricum, pentru menţinerea unui penaj frumos, canarilor trebuie să li se facă baie de două ori pe săptămînă. Nu este indicat să lăsaţi canarul să zboare prin casă, deoarece există riscul unor accidente. Deşi sînt foarte bine domesticiţi, canarilor nu le place să fie ţinuţi în palmă şi nici să fie atinşi. Nu prea se practică tăierea aripilor, în schimb ghearele trebuie păstrate la o lungime medie. Ele pot fi tăiate cu foarfeca de unghii, însă cu mare grijă, pentru a nu fi atinsă vena din gheară.

Începînd cu vîrsta de un an, canarii se pot înmulţi. Pentru aceasta, este nevoie de o colivie specială, care se găseşte în comerţ. Colivia clasică are o lungime de 60 cm, o lăţime de 25 cm şi este înaltă de 35 cm. Este construită astfel încît să poată fi introdus un perete despărţitor, pentru separarea masculului de femelă. La cîteva zile de la împerechere, femelele depun ouă, de obicei între patru şi şase, iar puii vor ieşi din găoace după 13 zile.

În cazul în care un canar nu este îngrijit corespunzător, pot apărea diferite boli, cele mai des întîlnite fiind psitacoza (sau febra papagalilor), care poate fi transmisă şi la om, toxoplasmoza (care produce orbire), tricomonoza.

 

                                                                             Dr.Diana Gălăţanu

0

Sfantul Ilie – Traditii, obiceiuri, supertitii

 

 

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE SFÎNTUL ILIE043360

Sfântul Ilie este cinstit pe 20 iulie de creştini, ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al prPotrivit tradiţiei, Sovac a văzut, la naşterea lui Ilie, oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia considerând cã Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.
Ca și San-George și Sanmedru, Sant-Ilie este o divinitate populară care a preluat numele și data celebrării de la un sfant creștin – sfantul Prooroc Ilie. In tradiția populară romanească, Sant-Ilie era o divinitate a Soarelui și a focului, identificată cu Helios din Mitologia greacă sau Gebeleizis din mitologia geto-dacă. Sant-Ilie provoacă tunete, trăznete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și cand să bată grindina.
Sfântul Prooroc Ilie este una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi, putând fi considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit nu numai în creştinism, ci şi în iudaism şi chiar în tradiţia islamică.
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria.
Vechiul Testament istoriseşte despre faptele lui Ilie în cărţile numite Regi, de unde aflăm că Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îi vesteşte acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul cu secetă, dacă nu va lepăda credinţa în zeul Baal. Şi pentru că regele, împreună cu poporul lui Israel, au nesocotit cele vestite de Ilie, nu a mai plouat timp de trei ani şi jumătate, explică purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.
Sfântul Ilie a fost nevoit să se ascundă de mânia regelui Ahab la pârâul Cherit, în Hozeva. Potrivit tradiţiei locului, aici se află peştera în care Sfântul Ilie Tesviteanul a stat trei ani şi şase luni, înainte de a urca pe Muntele Sinai. În peştera Sfântului Ilie se păstrează icoana acestuia, în care sfântul este înfăţişat ca fiind hrănit de corbi. „Şi a zis Domnul către Ilie: «Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!» Şi a plecat Ilie şi a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus şi a şezut la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului”, se scrie în Vechiul Testament.
Corbii îi aduceau pâine şi carne, iar apă bea din pârâu. Hrana era adusă de la Templul din Ierusalim, locul unde se aduceau jertfe de pâine şi de carne. Pâinea unită cu carnea preînchipuia, astfel, Euharistia, trupul Domnului.
Spre sfârşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune regelui să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel, unde să se roage lui Dumnezeu mai întâi prorocii lui Baal, iar apoi el. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal, reuşind să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoţi ai lui Baal nu reuşiseră să facă.
Sfinţii Părinți spun că Moise şi Ilie au fost prezenţi la Schimbarea la Faţă de pe Tabor, pentru a li se îndeplini dorinţa de a vedea faţa lui Dumnezeu prin faţa schimbată în lumina lui Hristos. În viaţa lor pământească, ei nu au reuşit să vadă faţa lui Dumnezeu – Moise a văzut doar spatele lui Dumnezeu, pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras într-o peşteră atunci când Dumnezeu a trecut în adiere de vînt .Se spune că în perioada sa de pămîntean, Ilie a fost păcătos și, sub mînarea Diavolului, și-a ucis parinții. El și-a ispășit însă păcatele și a fost chemat de Dumnezeu în randul sfinților, urcîndu-l la cer într-o trăsura de foc, trasă de cai înaripați. Din cer, Sant-Ilie cutreieră norii și trăsnește dracii cu biciul de foc, pedepsindu-i astfel pentru răul ce i l-au pricinuit.
În ajunul zilei de Sf. Ilie, fetele se duceau noaptea pe cîmp semănat cu cînepa, se dezbrăcau și se tăvăleau prin holde. Apoi se intorceau acasă. Dacă noaptea visau cînepa verde, era semn că își vor lua bărbat tînăr. Dacă visau cînepa uscată, se măritau cu un bărbat bătrîn.
Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.
Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.
Tot tradiţia spune că nu era voie să se consume mere pâna la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu cădea grindina, obiceiul acesta fiind păstrat şi astăzi. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
Bisericile sunt pline, în această zi, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sfântul Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.Se credea şi se mai crede şi astăzi că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.Oamenii mai spun că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară.
În această perioadă, la sate, apicultorii recoltează mierea de albine, activitate numită şi retezatul stupilor. Recoltarea mierii se face, şi acum, în multe locuri, potrivit datinei, numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere.
Ziua Sfântului Ilie marchează şi miezul verii pastorale, când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
În vechime, se obişnuia ca, tot în această zi, să se organizeze întâlniri ale comunităţilor săteşti de pe ambii versanţi ai Carpaţilor, târguri, iarmaroace şi bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre.
Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina.
Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0

Publicatii revista agricultura ecologica

http://www.agriculturae.ro/index.php/alimentatie-sanatoasa/1993-terapia-cu-venin-de-albine.html

http://www.agriculturae.ro/index.php/alimentatie-sanatoasa/1994-ce-trebuie-sa-stim-despre-oul-de-prepelita-in-alimentatia-copiilor.html

http://www.gazetadeagricultura.info/animale/animale-blana/521-iepuri/14608-iepurele-de-casa.html

http://www.gazetadeagricultura.info/animale/pasari/14615-alegerea-potrivita-a-unui-porumbel-si-cresterea-acestuia.html

0

Un vînător răbdător

Sa-te-vad-acuma 

Pe parcursul vînătorii, pisicile dau dovadă de multă răbdare, abilitate şi siguranţă. De multe ori, stau ore întregi în aşteptarea prăzii. Mirosul este unul dintre punctele forte ale pisicii, iar mustăţile au un rol deosebit la vînătoare. Victima este reperată şi vizual sau auditiv, însă cel mai adesea olfactiv. Pentru a nu fi depistată de viitoarea pradă, pisica se orientează împotriva curenţilor de aer. Are un teritoriu de vînătoare oarecum limitat, de pînă la 1 km pătrat şi nu atacă niciodată vieţuitoare mai mari decît ea, preferînd rozătoarele, peştii şi păsările (vrăbii, prepeliţe, potîrnichi).

Abilităţile de vînător apar încă de cînd pisoii au două luni, vîrstă de la care devin tot mai independenţi şi-şi stabilesc un teritoriu. Puii simulează vînătoarea atunci cînd se joacă între ei sau cu diferite obiecte. Spre deosebire de căţei, care sînt mai stîngaci, mai greoi şi care ajung să vîneze aproape de maturitate, pisoii au mişcări mai perfecţionate, sînt mult mai siguri şi învaţă treptat să se familiarizeze cu prada. Vînătoarea cuprinde trei faze: prinderea, sacrificarea şi consumarea prăzii. În prima fază, pisica pîndeşte viitoarea victimă, se furişează pînă aproape de ea, o loveşte cu labele, o prinde cu ghearele şi cu dinţii. La pisoi, această etapă rămîne doar în stadiul de joacă. Nu toate pisicile îşi omoară prada. Un rol important în această atitudine îl are mama pisoiului, care îl învaţă acest lucru, inclusiv să facă faţă concurenţei cu ceilalţi fraţi, dornici să mănînce aceeaşi pradă, dacă a fost sfîrtecată. Nu în toate cazurile pisica îşi mănîncă victimele. Dacă are pui, de multe ori aduce prada în apropierea cuibului, învăţîndu-i să omoare prada. Pisoii învaţă tehnica vînatului încă de cînd sînt alăptaţi. La început, mama le aduce bucăţi de vînat, apoi leşul şi ulterior prada vie, pentru a-şi învăţa puii să se descurce singuri.

Medic veterinar,

Diana Gălăţanu