«Copilăria» pisoilor

 

 

 

(a_id=4544)img1

 

După o perioadă de gestaţie de 62-68 de zile, o pisică poate naşte între 1 şi 3 pui, uneori chiar 5 sau 9. La naştere, puii sînt orbi şi surzi, singurele simţuri pe care se pot baza fiind cel tactil şi cel olfactiv. Ei cîntăresc între 80 şi 85 de grame, în funcţie de perioada de gestaţie. Pisoii deschid ochii cam după a zecea zi şi încep să meargă cînd au două săptămîni. Tot atunci încep să le crească şi dinţii şi, treptat, pot fi obişnuiţi cu hrana solidă, pentru ca la 8 săptămîni să fie înţărcaţi. De la patru săptămîni, încep să-şi retragă ghearele, să se cureţe singuri, iar la 12 săptămîni au toate simţurile complete.

În primele zile de la naştere, pisoii se îngraşă cu 10 grame/24 de ore, iar după o săptămînă îşi dublează greutatea. Metabolismul nu le permite pisoilor reglarea temperaturii încă din primele zile de la naştere, de aceea trebuie să li se asigure un ambient de 30-32 grade Celsius. Pe măsură ce cresc, temperatura este redusă progresiv, pînă ajunge la cea a mediului înconjurător. În cazul în care puii nu pot fi alăptaţi, ei vor fi hrăniţi cu biberonul, seringa sau pipeta, respectîndu-se întocmai indicaţiile veterinarului. Asta pentru că pot apărea situaţii în care laptele este aspirat în plămîni, ceea ce provoacă pneumonia de ingestie, ce poate fi fatală. În prima săptămînă, puii vor fi hrăniţi din 3 în 3 ore, apoi la intervale de 4 ore, urmînd ca pe măsură ce cresc numărul meselor să fie redus pînă la 2-3/zi.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s